Ce este BDS, în cuvintele fondatorilor

Campania de Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni, cunoscută ca BDS, cere consumatorilor, campusurilor, bisericilor, sindicatelor, firmelor și guvernelor să izoleze Israelul până când acceptă o listă fixă de cereri politice. Organizatorii o descriu ca presiune nonviolentă după modelul luptei împotriva apartheidului din Africa de Sud. Un cititor sceptic trebuie să înceapă cu acele texte, apoi cu vorbele consemnate ale celui mai cunoscut fondator al campaniei, nu cu sloganurile vreunei părți. Documentele nu descriu un protest îngust împotriva unui anumit cabinet sau a unei anumite așezări. Descriu condiții care, dacă sunt îndeplinite așa cum le definesc autorii, ar pune capăt Israelului ca stat-națiune evreiesc.

Ce spune de fapt apelul din 2005

La 9 iulie 2005 o coaliție de grupuri arabe a emis Apelul societății civile palestiniene pentru BDS. Foundation for Defense of Democracies consemnează cele trei cereri: încetarea ocupației și colonizării „tuturor pământurilor arabe” și demontarea barierei din Cisiordania; recunoașterea „egalității depline” pentru cetățenii arabi ai Israelului; și „respectarea, protejarea și promovarea drepturilor refugiaților palestinieni de a se întoarce la casele și proprietățile lor”, formulare pe care apelul însuși o leagă de o recomandare a Adunării Generale din 1948 (FDD).

A treia cerere este balamaua, și publicului occidental i se explică adesea cel mai puțin. BDS tratează întoarcerea, inclusiv pentru generațiile ulterioare care revendică statutul de refugiat, ca pe un drept nenegociabil de intrare în Israel în interiorul liniilor de armistițiu din 1949. Citând cifre publicate pe chiar site-ul BDS, FDD a notat peste 7,25 milioane de oameni descriși ca refugiați arabi, față de circa 6,7 milioane de evrei și 1,9 milioane de arabi care sunt cetățeni israelieni. Omar Barghouti, în propria carte, insistă asupra unei întoarceri nerestricționate pentru toți cei care revendică acest statut, inclusiv descendenții celor plecați în 1948. Concluzia FDD este că o astfel de întoarcere ar înlocui o democrație cu majoritate evreiască cu un alt stat cu majoritate arabă. Barghouti respinge obiecția demografică drept apărare a ceea ce el numește o ordine colonială. Nu este o neînțelegere între cele două părți. Este disputa însăși (FDD).

Și prima cerere este mai largă decât „Cisiordania”. „Toate pământurile arabe” rămân nedefinite în apel. FDD notează că încetarea ocupației „tuturor” acestor pământuri implică faptul că controlul israelian este ilegitim chiar în interiorul liniilor din 1949. Încetarea controlului israelian în zona pe care israelienii o numesc Iudeea și Samaria nu ar fi de ajuns, după testul în trei părți al campaniei înseși.

Fondatorii și ce au spus despre existența Israelului

Omar Barghouti, născut în Qatar din părinți arabi, a ajutat în 2004 la lansarea campaniei palestiniene pentru boicotul academic și cultural al Israelului și este fața publică principală a BDS (Influence Watch). Comitetul Național Palestinian BDS a fost format la Ramallah în 2007 ca să coordoneze lucrul. Mulți cercetători duc strategia de izolare și până la Forumul ONG de la conferința de la Durban din 2001, care a cerut „izolarea completă și totală a Israelului” (FDD).

Barghouti nu a fost criptic. Camera Reprezentanților a Statelor Unite, în H. Res. 246 din 23 iulie 2019, l-a citat spunând: „Ne opunem unui stat evreu în orice parte a Palestinei. Niciun palestinian, niciun palestinian rațional, nu un palestinian care s-a vândut, nu va accepta vreodată un stat evreu în Palestina” (Jewish Virtual Library). Culegerea remarcilor sale din aceeași bibliotecă consemnează că un deznodământ cu un singur stat ar fi „un stat unitar, în care, prin definiție, evreii vor fi o minoritate”, și că, dacă refugiații s-ar întoarce în condițiile BDS, „minoritatea palestiniană va deveni o majoritate palestiniană a ceea ce astăzi se numește Israel” (JVL). Ahmed Moor, scriind ca susținător al BDS, a pus implicația într-o singură propoziție: „BDS chiar înseamnă sfârșitul statului evreu.” Nu sunt parafraze ostile. Sunt cuvintele vorbitorilor.

Anti-Defamation League a folosit acest dosar ca să distingă BDS de presiunea îndreptată spre un deznodământ negociat cu două state. Când doi cercetători care se descriau sioniști au susținut boicotul ca mod de a salva un stat evreu lângă unul arab, Barghouti a respins susținerea ca încercare de a-și „însuși” BDS. În relatarea lui, problema nu este doar ocupația de după 1967. Este existența Israelului ca stat evreu (ADL).

Rezultate, răsturnări și bilanțul economic

BDS a avut câștiguri tactice: rezoluții ale guvernelor studențești, unele voturi ale bisericilor și sindicatelor, presiune asupra locurilor culturale și câteva decizii de firme privind operațiuni din Cisiordania. Aceste episoade sunt reale, iar mișcarea le face publice. Nu au produs izolarea cerută de apelul din 2005. Istoria campaniei din Jewish Virtual Library conchide că nu a avut impact asupra politicilor Israelului și un efect nesemnificativ asupra economiei Israelului, în timp ce comerțul dintre SUA și Israel a rămas solid, cu importuri și exporturi care însumează peste 38 de miliarde de dolari în perioada pe care o cercetează (JVL).

Acolo unde firmele au mutat fabrici, muncitorii arabi din Iudeea și Samaria și-au pierdut uneori locurile de muncă. SodaStream, care angaja israelieni și arabi localnici într-un loc din Cisiordania, a mutat mai târziu producția în Neghev; după mutare, BDS a continuat să țintească firma. Oficiali israelieni și unii oameni de afaceri citează astfel de cazuri ca dovadă că campania îi vatămă pe oamenii pe care pretinde că îi reprezintă (FDD). Asociații academice au adoptat boicoturi ale Israelului, inclusiv un vot al American Studies Association în 2013. Un număr mare de universități au refuzat să le urmeze: FDD notează că peste 450 de președinți de colegii și universități au semnat în 2007 o declarație împotriva boicoturilor academice, iar Jewish Virtual Library consemnează că reprezentanți a nu mai puțin de 250 de universități au respins boicoturile Israelului sau ale instituțiilor academice israeliene (FDD). Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a spus în Africa de Sud în 2013 că nu susține un boicot al Israelului însuși, cerând în același timp altora să boicoteze așezările. PA și BDS nu sunt același proiect (FDD).

De ce guvernele îl numesc discriminatoriu

Guvernele occidentale au tratat boicoturile Israelului bazate pe cetățenie cam așa cum au tratat boicotul mai vechi al Ligii Arabe: ca pe o formă de discriminare în comerț, nu ca pe o disidență obișnuită. Jewish Virtual Library numără 38 de state americane cu legi, ordine executive sau rezoluții care descurajează contractele publice sau investițiile la firme care boicotează Israelul. În 2023 Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat să judece cauza Arkansas Times v. Waldrip, lăsând în vigoare o hotărâre a Eighth Circuit potrivit căreia legea din Arkansas privind certificarea contractorilor nu a încălcat First Amendment astfel cum a fost aplicată în acea cauză (JVL). H. Res. 246 s-a opus BDS și a afirmat totodată dreptul americanilor de a critica orice guvern, inclusiv pe cel al Israelului, și a trecut cu 398–17 la 23 iulie 2019 (JVL).

Bundestagul Germaniei, la 17 mai 2019, a adoptat o rezoluție care afirma că „argumentele și metodele Mișcării BDS sunt antisemite.” Textul spunea că tacticile BDS „trezesc inevitabil asocieri cu sloganul nazist ‘Kauft nicht bei Juden!’” — „Nu cumpărați de la evrei!” Votul a fost politic, nu un cod penal, și nu a fost obligatoriu juridic (FDD). Cea mai înaltă instanță a Franței, la 20 octombrie 2015, a menținut condamnările unor activiști care îndemnaseră la un boicot de supermarket al bunurilor israeliene, tratând apelul ca incitare la discriminare pe baza originii naționale (AJC). Legislaturile naționale nu au tratat BDS ca disidență obișnuită.

Argumentul discriminării nu depinde de interzicerea criticii politicii israeliene. Depinde de un dublu standard și de o stare finală. BDS organizează o pedeapsă economică și culturală a statului evreu printre ocupanții lumii, cei care încalcă drepturile omului și entitățile politice definite etnic, și tratează universitățile, artiștii și civilii israelieni ca ținte legitime. H. Res. 246 a afirmat că mișcarea „nu recunoaște, iar mulți dintre susținătorii săi neagă explicit, dreptul poporului evreu la autodeterminare națională.” Aceasta este linia pe care o trag multe guverne: protestul față de politică este obișnuit; o campanie ai cărei fondatori resping suveranitatea evreiască „în orice parte a Palestinei” este altceva.

După 7 octombrie 2023 linia a devenit mai ușor de văzut. Masacrul comis de Hamas și războiul urban care a urmat au fost, în încadrarea BDS, motive suplimentare pentru a izola Israelul. FDD a consemnat campania lăudând „folosirea justificată a rezistenței armate împotriva militarilor și civililor opresorilor”, în loc să trateze o mișcare angajată să pună capăt Israelului ca stat evreu ca pe un obstacol în calea păcii (FDD). Cititorii care vor evidența israeliană a țintirii, nu rezumatul campaniei despre ea, pot vedea filmul și nota separată despre acuzația de genocid. Apelul din 2005 nu a fost rescris. Trebuie citit așa cum a fost scris.