7 octombrie: ce a filmat Hamas și ce au documentat anchetatorii

Dimineața de 7 octombrie

Sâmbăta de 7 octombrie 2023 era Șabatul evreiesc și sărbătoarea Simhat Tora. În acea dimineață, Hamas și grupurile teroriste aliate au lansat un asalt coordonat din Fâșia Gaza în sudul Israelului. O comisie parlamentară britanică interpartinică a descris ulterior un baraj inițial de aproape 5.000 de proiectile, breșe în gardul de graniță în 119 puncte și infiltrări pe uscat, cu parapanta și cu barca. Relatarea Anti-Defamation League despre acea zi afirmă că atacatorii au ucis peste 1.200 de oameni, în majoritate civili, și au luat 251 de ostatici. Comisia parlamentară a stabilit bilanțul morților la 1.182, cu peste 4.000 de răniți, și a consemnat 251 de oameni duși în Gaza, 210 dintre ei în viață și 41 deja morți.

Bilanțurile sunt apropiate și fac un lucru explicit: ținta erau civilii. Comisia parlamentară a numărat 863 de civili printre morți, 73 la sută din total, și a constatat că femeile și copiii reprezentau 27 la sută dintre cei uciși. O compilație a cifrelor israeliene privind victimele a stabilit ulterior bilanțul morților din 7 octombrie la 1.195, inclusiv 778 de civili, 282 de soldați, 57 de polițiști și 38 de membri ai echipelor locale de securitate, printre ei doi sugari, 12 copii sub zece ani și 36 de persoane între 10 și 19 ani. Cei mai mulți morți erau israelieni evrei. Teroriștii au ucis, rănit sau răpit și cetățeni arabi ai Israelului, printre ei beduini, precum și muncitori străini. Printre cei uciși sau luați ostatici se aflau cetățeni din 44 de țări; cel mai mare grup de victime străine au fost muncitorii agricoli thailandezi. American Jewish Committee a consemnat cel puțin 21 de oameni din Thailanda uciși și până la 54 luați ostatici și a confirmat că filipinezi și srilankezi care lucrau în îngrijirea la domiciliu se aflau printre morți și dispăruți.

Cifrele au fost revizuite pe măsură ce identificările au avansat, iar negaționiștilor le place să arate spre acest lucru. Priviți în ce direcție s-au mișcat. Primele estimări israeliene depășeau 1.400. În noiembrie 2023, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lior Haiat, a declarat pentru Agence France-Presse că cifra actualizată este de aproximativ 1.200, „din cauza faptului că existau multe cadavre neidentificate și acum credem că acestea aparțin teroriștilor… nu victimelor israeliene”. El a precizat că este o estimare, nu un bilanț final. Totalurile mai mici au rezultat din munca medico-legală care i-a separat pe morții israelieni de teroriștii uciși în lupte și a asociat fragmentele cu nume. Bilanțurile contestate trebuie prezentate ca fiind contestate. Ordinul de mărime nu este contestat serios de guverne, agenții de presă sau de anchetatorii parlamentari și civili care au examinat locurile.

Kibuțurile, festivalul și drumurile

Cea mai mare pierdere de vieți civile într-un singur loc a avut loc la festivalul de muzică trance în aer liber de lângă kibuțul Re’im, cunoscut de obicei drept Nova sau Supernova. Comisia parlamentară a raportat că acolo au fost uciși peste 370 de oameni, cei mai mulți tineri participanți, în ceea ce a numit cel mai sângeros atac asupra unui concert din istorie. O evidență militară israeliană ulterioară, rezumată în relatările despre răpitorii Hamas identificați, a stabilit bilanțul morților de la festival la 364, cu 44 de oameni luați ostatici. Aproximativ jumătate până la 60 la sută dintre cei uciși nu au murit chiar la locul festivalului. Cei care au rămas au fost împușcați în ascunzători sub scenă, în spatele barului, în toalete mobile și în containere de gunoi. Cei care au fugit au căzut în ambuscade în mașinile lor, sub foc automat și grenade propulsate de rachete, sau au fost uciși de grenade aruncate în adăposturile de pe marginea șoselei 232, principala autostradă din preajma Gazei. Teroriștii Hamas au ocupat intersecțiile de pe acest drum și au transformat peste 30 de locuri într-o zonă a morții.

În kibuțuri, au mers din casă în casă. Comisia parlamentară a consemnat atacuri asupra a 32 de comunități civile, 416 oameni fiind uciși în acele sate în doar câteva ore, iar 183 dintre cei 251 de ostatici fiind luați de acolo. Be’eri și Kfar Aza au avut cele mai mari bilanțuri ale civililor uciși, 99 și 62. Nir Oz a cunoscut cele mai multe răpiri: 75 de oameni luați ostatici și șapte trupuri răpite. La Be’eri, unele case au fost incendiate pentru a-i alunga pe ocupanți afară, ca să poată fi împușcați. O compilație israeliană despre acea zi consemnează că peste 130 de trupuri au fost găsite după eliberarea kibuțului, o cifră care poate include soldați, și că forțele de securitate au ucis 103 teroriști. La Kfar Aza, o anchetă a IDF rezumată în aceeași compilație a constatat aproximativ 100 de infiltrați într-un prim val și un al doilea val care a lăsat o mică echipă locală de securitate în fața unui număr mult mai mare; 64 de locuitori ai unei comunități de aproximativ 900 de oameni au fost uciși și 19 luați ostatici. Hamas și Jihadul Islamic Palestinian nu au fost singurii participanți înarmați. Comisia parlamentară și anchetele militare israeliene menționează amândouă alte facțiuni gazane și, în unele locuri, civili din Gaza care s-au alăturat după deschiderea gardului. O anchetă a armatei israeliene a constatat ulterior că cinci muncitori gazani cu permise de lucru și șoferul lor israelian au fost uciși pe drumuri în acea dimineață.

Au filmat totul singuri

Atacatorii au înregistrat singuri o mare parte din toate acestea. Comisia parlamentară a constatat că teroriștii au folosit camere GoPro, telefoane mobile și chiar telefoanele victimelor pentru a transmite în direct crime, răpiri și profanarea trupurilor și au încărcat materialele pe Telegram și pe alte platforme. Camerele de securitate și camerele de bord israeliene au înregistrat aceleași ore de cealaltă parte a sticlei. Cu atât de multe înregistrări la persoana întâi, anchetatorii nu au trebuit să se bazeze pe o singură mărturie. Făptașii au difuzat singuri o mare parte din crimă.

Violența sexuală: cea mai negată, cea mai atent verificată

Violența sexuală este partea dosarului care a fost negată cel mai înverșunat. Este și partea pe care anchetatorii au tratat-o cu cea mai mare prudență. Comisia parlamentară a descris un tipar, în mai multe locuri și mai ales la Nova, de trupuri recuperate complet sau parțial goale de la talie în jos, în majoritate femei, cu mâinile legate și împușcate de mai multe ori, adesea în cap. A consemnat relatări despre violuri în grup, mutilări sexuale și agresiuni asupra victimelor vii și moarte. În februarie 2024, Association of Rape Crisis Centers in Israel, pe baza surselor oficiale, a presei, a primilor intervenienți și a materialelor suplimentare puse la dispoziția centrelor, a raportat că femei, fete și bărbați au fost violați, uneori sub amenințarea armei, inclusiv agresiuni asupra unor femei rănite, violuri în grup și violuri în fața partenerilor, familiei sau prietenilor. Studiul spunea că agresiunile au fost „caracterizate de mai mulți agresori, agresiuni în fața membrilor familiei, execuții și însoțite de practici sadice unice”, inclusiv mutilarea organelor genitale. În iulie 2025, Dinah Project, cu sediul la Universitatea Bar-Ilan, a concluzionat din mărturiile supraviețuitorilor, ale martorilor și ale personalului de salvare că violența sexuală a fost larg răspândită și sistematică la Nova, la baza militară Nahal Oz și în kibuțurile Nir Oz, Kfar Aza și Re’im, cu tipare recurente: victime găsite parțial sau complet goale, cu mâinile legate, violuri în grup care se încheiau cu execuția și violență asupra organelor genitale.

Cum au fost strânse dovezile

Primele ore au fost o urgență cu victime în masă, nu o scenă a crimei ca din manual. Trupurile au fost recuperate sub foc. Casele încă ardeau. Identificarea a devenit o operațiune medico-legală lungă. Rămășițele au ajuns la centre de primire și la Centrul Național de Medicină Legală al Israelului, un laborator care se ocupă în mod normal de aproximativ 2.000 de cazuri pe an și care a fost copleșit. Directorul său, dr. Chen Kugel, a descris o masă carbonizată în care o tomografie a arătat două coloane vertebrale și două seturi de coaste, aparent un adult și un copil contopiți într-o ultimă îmbrățișare. Arheologi de la Autoritatea Israeliană pentru Antichități au fost aduși pentru a recupera oase arse pe care alții le-ar fi putut rata. Personalul centrului a spus că unele trupuri erau atât de mutilate, arse și fragmentate încât s-ar putea să nu fie identificate niciodată. Luni mai târziu, oficialii israelieni încă stabileau noi identități: rămășițele unui agent de pază de la Nova, Elyakim Libman, au fost găsite în Israel după ce fuseseră îngropate din greșeală împreună cu alte două victime ale festivalului. Căldura, fragmentarea și amestecarea rămășițelor distrug probele pe care le vrea o sală de judecată. De aceea unele identificări au durat luni de zile și de aceea unele afirmații publice timpurii despre anumite răni au fost retrase ulterior.

Poliția națională a Israelului, IDF, Shin Bet și serviciile civile de medicină legală au alcătuit dosarul penal. Propriile camere ale atacatorilor au fost o sursă principală. De atunci, analiști din surse deschise au folosit aceste înregistrări, cu instrumente de recunoaștere facială, pentru a numi făptași individuali. Separat, Association of Rape Crisis Centers i-a intervievat pe primii intervienți. Dinah Project a verificat încrucișat mărturiile din surse deschise, presa, conferințele și studiile, dintr-o perspectivă juridică. O comisie parlamentară britanică interpartinică a elaborat un raport de 315 pagini bazat pe mărturiile personale ale supraviețuitorilor, familiilor îndoliate și ostaticilor, împreună cu oficiali israelieni din securitate, medicină, mediul academic și societatea civilă. În 2026, Civil Commission on October 7th Crimes Against Women and Children a publicat o anchetă de doi ani, Silenced No More, bazată pe mărturii, documente oficiale și peste 10.000 de fotografii și segmente video, identificând treisprezece tipare recurente de violență sexuală și de gen.

Aceste lucrări nu sunt identice și își declară deschis limitele. Materialul medico-legal a fost limitat de foc și de viteza recuperării. Fotografiile nu au fost întotdeauna bine clasificate. Unele interpretări ale nespecialiștilor nu au fost de încredere. Association of Rape Crisis Centers și Dinah Project au observat amândouă că multe victime au fost ucise după agresiune sau erau prea traumatizate pentru a vorbi, astfel încât adevărata amploare s-ar putea să nu fie niciodată pe deplin cunoscută. Aceste limite sunt reale. Ele nu șterg miezul a ceea ce au consemnat camerele, medicii legiști și martorii supraviețuitori.

Ce au găsit anchetatorii și ce nu

Nu avem nevoie să umflăm nimic. Dosarul este suficient de solid cu tot cu corecturi. Bilanțul morților a fost revizuit în jos odată ce cadavrele neidentificate au fost recunoscute drept teroriști. Unele rămășițe au fost îngropate împreună cu alte persoane și au trebuit reexaminate. Echipele medico-legale nu au putut spune întotdeauna, din țesutul ars, exact care răni au fost provocate înainte de moarte. O operațiune scurtă de recuperare nu putea cartografia fiecare loc. Ceea ce au cartografiat anchetele ulterioare este mai mult decât suficient pentru a îngropa afirmația că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

În privința violenței sexuale, dosarul converge și este specific. Comisia parlamentară a constatat tiparul trupurilor legate, parțial goale și împușcate, mai ales la Nova. Centrele de criză pentru victimele violului au constatat violuri în grup la festival, în comunitățile de graniță, la posturile militare cucerite și în captivitate. Dinah Project a numit șase locuri și a tratat repetarea acelorași acte în mai multe locuri drept dovadă a planificării, nu a coincidenței. În mai 2024, IDF a făcut publice înregistrări video ale unor interogatorii în care un tată și un fiu din Hamas, Jamal Hussein Ahmad Radi și fiul său Abdallah, descriau violarea unei femei în kibuțul Nir Oz; Abdallah a spus că tatăl său a ucis-o apoi. IDF a făcut publice și liste de expresii capturate, în ebraică și arabă, care includeau „Dă-ți jos pantalonii”, „Dă-ți jos hainele”, „Femei aici” și „Ridică mâinile și desfă picioarele”. De ce ar avea nevoie un raid asupra unor ținte militare de aceste expresii? The New York Times, așa cum au rezumat ulterior compilațiile dosarului medico-legal, a relatat în decembrie 2023 despre materiale vizuale furnizate de autoritățile israeliene, inclusiv o femeie cu cuie bătute în coapse și în organele genitale și răni mortale în zona inghinală la soldați și civili. Hamas neagă că membrii săi ar fi comis infracțiuni sexuale. Doi dintre membrii săi capturați, în înregistrările interogatoriilor făcute publice de IDF, au descris violuri.

Negaționiștii și ce nu pot explica

Negarea vine în mai multe forme: masacrul a fost fabricat sau exagerat grosolan; forțele israeliene au provocat morțile civile; violența sexuală este o poveste de propagandă. Anti-Defamation League a catalogat afirmații potrivit cărora fotografiile de după atac au fost puse în scenă sau generate de software, că Hamas nu a ucis niciun civil și că relatările despre violuri sunt neverificate. Hamas neagă acuzațiile de violență sexuală, în timp ce propriile camere ale membrilor săi au documentat crimele și răpirile. Musa Abu Marzouq, membru al biroului politic al Hamas, a susținut că majoritatea civililor israelieni uciși în acea zi au fost victime ale obuzelor tancurilor israeliene și ale bombelor aruncate din aer, nu ale puștilor Hamas. Apoi ascultați-l pe Ghazi Hamad, un alt oficial Hamas, la o televiziune libaneză, pe 24 octombrie 2023: „Potopul Al-Aqsa este doar prima dată și va exista o a doua, o a treia, o a patra” și „tot ce facem este justificat”. Aceasta este o declarație de intenție, nu o probă medico-legală. Se potrivește prost cu orice afirmație că asaltul ar fi fost un raid militar limitat care a scăpat de sub control.

Răspunsul la negare nu este strigătul. Este convergența unor surse care nu au aceeași misiune: propriile înregistrări ale atacatorilor; anchetele poliției și armatei israeliene; munca medico-legală de la Centrul Național de Medicină Legală; o comisie parlamentară britanică ce a consemnat execuții, mutilări și violență sexuală; un studiu al centrelor de criză pentru victimele violului bazat pe primii intervienți; și o analiză juridică a Dinah Project care a găsit același tipar în mai multe locuri și l-a numit sistematic. Nimic din toate acestea nu cere ură față de arabii din Gaza ca popor. Cere să faci distincția între o populație civilă și grupurile teroriste care au planificat și filmat uciderea familiilor, a participanților la festival și a muncitorilor străini, precum și cei care au continuat să țină ostatici.

Oamenii care au încercat să oprească masacrul nu au fost doar soldați. Youssef Ziadna, un șofer arab beduin, dusese un grup la festival. După un apel de ajutor la ora 6 dimineața, s-a întors sub foc, a strâns aproximativ treizeci de oameni în autobuzul său și a ajuns la un kibuț din apropiere. Ulterior a aflat că un văr fusese ucis și că patru membri ai familiei sale erau dispăruți. „Am spus în niciun caz, mă voi arunca în brațele morții dacă asta înseamnă că pot salva vieți”, a explicat el mai târziu.

Dosarul rămâne

Teroriștii și-au filmat propriile crime. Medicii legiști, o comisie parlamentară britanică și anchetatorii centrelor de criză pentru victimele violului le-au confirmat. Oricine mai spune că nu s-a întâmplat nu cere dovezi. Refuză să se uite la ele. Vedeți relatarea ofițerilor despre războiul care a urmat în Naza: Povestea adevărată și citiți dimineața în care gardul a cedat pe 7 octombrie și ce s-a întâmplat pe 7 octombrie 2023?.