# De ce ambele filme se numesc Naza: înseamnă pagube colaterale

Naza e termenul ebraic din IDF pentru pagube colaterale. Un film face din cuvânt o acuzație. Al nostru îl arată ca limita legală în care luptă o democrație.

## Pe scurt

- NAZA (נז״א) este prescurtarea militară israeliană pentru nezek agavi, pagube colaterale: prejudiciul neintenționat așteptat dincolo de o țintă militară (The Free Press; New York Times).
- NAZA, filmul de 80 de minute al lui Yuval Abraham și Rachel Szor, construit pe 24 de interviuri cu identitate ascunsă, a avut premiera la Veneția pe 10 septembrie 2026 și a câștigat Premiul Special al Juriului. Armata israeliană a declarat că identitățile nu pot fi verificate (New York Times; The Free Press).
- „Naza: Povestea adevărată” este un film-replică independent ulterior, pe care Jerusalem Post l-a descris drept menit să discrediteze afirmațiile documentarului de la Veneția (Jerusalem Post).
- Potrivit dreptului conflictelor armate, prejudiciul civil colateral este judecat prin distincție și proporționalitate. Pagubele colaterale așteptate nu sunt dovada că civilii au fost obiectul atacului (Jewish Virtual Library; American Jewish Committee).

## Un acronim militar, nu o acuzație

Începeți cu cuvântul. În ebraica militară israeliană, נז״א este abrevierea uzuală pentru נזק אגבי (nezek agavi), termenul standard pentru pagube colaterale sau incidentale. Nimeni nu l-a inventat pentru un afiș. The Free Press a spus-o simplu: titlul filmului de la Veneția „este un acronim militar israelian derivat din nezek agavi, în ebraică pagube colaterale”. The New York Times a dat aceeași derivare, scriind că „NAZA” este „un acronim ebraic pentru nezek agavi, adică pagube colaterale”.

Este limbaj obișnuit de stat major. Ebraica marchează acronimele cu gershayim, aceeași convenție care transformă צבא הגנה לישראל în צה״ל. Ofițerii spun „naza” așa cum armatele vorbitoare de engleză spun „collateral damage estimate”. Cuvântul numește o problemă pe care orice armată profesionistă este obligată să o măsoare: atunci când este lovit un obiectiv militar legitim, se poate totuși aștepta un anumit prejudiciu pentru civili sau pentru bunuri civile.

Ce spune legea despre acest prejudiciu? Documentele juridice ale Israelului, arhivate de Jewish Virtual Library, reafirmă regula cutumiară: atacurile sunt interzise atunci când „se anticipează că vor afecta civilii în mod excesiv în raport cu avantajul militar așteptat”, principiul proporționalității. Aceleași documente sunt explicite în privința a ceea ce nu cere principiul distincției. Acesta „privește doar țintirea deliberată a civililor, nu prejudiciul colateral adus civililor în cursul lovirii unor obiective militare legitime”. Calcularea naza este felul în care un comandant aplică aceste reguli. Nu este o dovadă că civilii au fost ținta.

Haviv Rettig Gur a subliniat acest lucru discutând despre filmul de la Veneția. „Estimarea victimelor civile ale unei lovituri viitoare înainte de a ordona acea lovitură este obligatorie potrivit dreptului internațional”, a spus el. „Face parte din felul în care judeci proporționalitatea.” A trata această estimare drept dovadă că uciderea civililor era obiectivul, a adăugat el, „nu este doar greșit”, pentru că acest calcul este „dovada că făceau calculele necesare pentru a purta un război în mod moral”.

Nimeni nu deține o abreviere militară de lucru. Ea apare în briefinguri, consiliere juridică și analize post-acțiune pentru că IDF, ca și alte armate occidentale, trebuie să distingă între combatanți și civili și să cântărească prejudiciul colateral. Folosirea cuvântului pentru prima dată într-un catalog de festival nu îl face proprietatea cuiva.

## Filmul care a transformat cuvântul într-o acuzație

NAZA a fost scris și regizat de Yuval Abraham și Rachel Szor. The Free Press a relatat că a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Veneția pe 10 septembrie 2026 și a câștigat Premiul Special al Juriului. Fox News a plasat premiera la cea de-a 83-a ediție a festivalului de la Veneția. The New York Times și Breitbart au descris amândouă un film de 80 de minute. Times spunea că acesta „constă din interviuri cu 24 de persoane descrise drept ofițeri de informații și soldați israelieni” care, în propriul rezumat al filmului, dezvăluie „sistemele din spatele uciderii în masă calculate a civililor palestinieni din Gaza de către Israel”. Niciunul dintre acești vorbitori nu este identificat. Fresh Air de la NPR a relatat la rândul său două duzini de interviuri anonime, filmate noaptea pe acoperișuri din Tel Aviv, cu înfățișarea și vocile modificate. Acestea sunt afirmațiile autorilor și ale festivalului. Nicio instanță nu le-a constatat.

Cui îi revine aici sarcina probei? Acuzatorului. Iar armata israeliană, care, potrivit Times, văzuse doar fragmente, „a criticat dur documentarul pentru că prezintă mărturii anonime «ale unor persoane a căror identitate nu poate fi verificată»”. A negat o acuzație specifică potrivit căreia ar fi fost aprobată o lovitură cu aproximativ 500 de morți civili așteptați, spunând că „nu a planificat, aprobat sau executat niciodată o lovitură în Gaza în care se anticipa uciderea a 500 de civili sau a unui număr apropiat” și că „a acționat în conformitate cu dreptul internațional”. Times a adăugat că armata și comentatori israelieni au criticat filmul pentru că ignoră strategia Hamas de a-și integra teroriștii și infrastructura printre civili. Într-un articol separat, Jerusalem Post scria că IDF „respinge afirmațiile din NAZA potrivit cărora inteligența artificială conduce țintirea în Gaza” și că „oficiali militari și juridici pregătiți iau deciziile privind loviturile și evaluează prejudiciul adus civililor”.

În privința inteligenței artificiale, generalul de brigadă (rez.) Jacob Nagel a spus același lucru într-un eseu din Jerusalem Post republicat de Foundation for Defense of Democracies. „Ordinele și procedurile militare interzic explicit bazarea exclusivă pe aplicații de inteligență artificială în situații care implică vieți omenești, fără implicare umană”, a scris el. „Algoritmii bazați pe inteligență artificială nu iau decizii de lansare a unui atac.” Personalul uman autorizat ia aceste decizii „sub o strictă supraveghere juridică”. Naza nu este numele unui sistem de inteligență artificială. Este numele problemei pagubelor colaterale pe care acești oameni sunt obligați să o măsoare.

## Filmul care și-a recuperat cuvântul

[Naza: Povestea adevărată](https://nazadocumentary.com/ro/film) răspunde pe același teren. Pe 2 octombrie 2026, Jerusalem Post a relatat că „un film-replică intitulat «NAZA: The Real Story» este menit direct să discrediteze afirmațiile din documentarul «NAZA»”. Alte postări din acea săptămână l-au descris drept un documentar israelian lansat recent, oferit ca o mărturie a războiului împotriva organizației teroriste Hamas din Gaza. Până la jumătatea lui septembrie, filmul de la Veneția avusese premiera, își câștigase premiul și fusese larg mediatizat. Răspunsul era online până la 20 septembrie.

Așadar, ambele filme sunt despre naza. Unul tratează acronimul drept numele unei crime. Celălalt îl tratează drept ceea ce este: limita legală în care o democrație a luptat împotriva unei organizații teroriste care se ascunde printre civili. Puteți prefera oricare dintre interpretări. Nu puteți pretinde că acest cuvânt ebraic a fost inventat la Veneția.

## „Un titlu deturnat”? Priviți titlul

După ce a apărut răspunsul, unii critici au numit titlul asemănător o deturnare, construită pentru a capta atenția sau a îngropa filmul de la Veneția. Numiți-o o alegere polemică, dacă doriți. Nu este o disimulare.

Un titlu menit să ascundă o altă operă nu ar adăuga cuvintele „Povestea adevărată”. Aceste cuvinte anunță o dispută. Îi spun unui motor de căutare, unui jurnalist și unui spectator sceptic că există o a doua relatare. Oricine putea găsi filmul premiat îl poate găsi în continuare. Titlul mai lung este felul în care al doilea film refuză să cedeze un termen pe care primul îl transformase într-un rechizitoriu.

Iar ebraica este simplă. Abraham și Szor nu au inventat נז״א. Au împrumutat un acronim de stat major și le-au cerut spectatorilor să-l audă ca pe o acuzație. Răspunsul a împrumutat același acronim public și le-a cerut spectatorilor să-l audă așa cum îl înțelege dreptul militar: prejudiciu colateral, care trebuie limitat, nu un sinonim pentru intenția de a ucide civili. Răspunsurile păstrează cuvântul pe care îl contestă. Aceasta este argumentare, nu furt de identitate.

Promovarea, finanțarea participativă și gradul de rezervă nu sunt verdicte asupra imaginilor, de nicio parte. Obiecțiile scrise ale armatei la adresa filmului de la Veneția și un film cu o contra-narațiune sunt lucruri separate. Mărturiile și documentele sunt și ele lucruri separate. Adevăratul test nu este cine a pus primul acronimul pe un afiș. Este care relatare poate fi verificată.

## Două argumente despre un singur cuvânt

Deosebirea filmelor durează zece secunde. NAZA al lui Abraham și Szor este un film de festival de 80 de minute, așa cum au relatat The New York Times și Breitbart, construit pe 24 de interviuri cu identitate ascunsă și pe un premiu de la Veneția. Dacă durata este de aproape optzeci de minute și genericul îi numește pe Abraham și Szor, acela este. Dacă la final apare „The Real Story” („Povestea adevărată”), este filmul-replică independent numit pe ecran și pe pagina filmului nostru.

Diferența mai profundă este ce susține fiecare că dovedește naza. Filmul de la Veneția, potrivit relatării armatei despre fragmentele pe care le-a văzut, tratează prejudiciul colateral așteptat și descrierile anonime ale sistemelor de țintire drept dovadă a unei politici de ucidere în masă calculată. Răspunsul armatei: prejudiciul neintenționat al atacurilor îndreptate împotriva țintelor teroriste nu este intenție, Hamas luptă din mijlocul civililor, iar acuzațiile grave au nevoie de dovezi care pot fi verificate. Dreptul internațional umanitar vorbește a doua limbă. American Jewish Committee rezumă proporționalitatea drept interdicția atacurilor „despre care se poate aștepta că vor cauza pierderi colaterale de vieți civile, rănirea civililor sau pagube excesive caselor și structurilor civile care ar depăși avantajul militar anticipat urmărit prin atac”. Documentele juridice proprii ale Israelului, arhivate de Jewish Virtual Library, expun de mult aceeași succesiune: distincție, proporționalitate, precauții și regula potrivit căreia un obiectiv militar nu devine imun pentru că apărătorul l-a amplasat într-o zonă civilă. „Prezența sau deplasările populației civile sau ale unor civili nu vor fi folosite pentru a pune anumite puncte sau zone la adăpost de operațiunile militare”, amintesc aceste documente. John Spencer, vorbind pentru Breitbart despre filmul de la Veneția, a spus-o pe înțelesul tuturor: calcularea câte pagube colaterale permite legea nu este dovada unei politici de maximizare a morților civile. Este felul în care o forță rămâne în limitele legii.

Acest lucru nu tranșează fiecare lovitură contestată. Cifrele Ministerului Sănătății condus de Hamas, estimările israeliene privind teroriștii uciși și analiștii din afară încă nu sunt de acord, iar această pagină nu va pretinde contrariul. Ce va spune este următorul lucru: o abreviere ebraică folosită în procesul de țintire al oricărei armate serioase nu este o marcă înregistrată și nu este o mărturisire.

Așadar, ambele filme folosesc Naza pentru că amândouă se luptă pentru sensul pagubelor colaterale. Citiți subtitlul, durata și genericul. Apoi vizionați-le pe amândouă ca pe două argumente și întrebați-vă care își pune dovezile pe ecran. Pentru mai multe, citiți [două filme numite Naza, două povești despre războiul din Gaza](https://nazadocumentary.com/ro/blog/two-films-called-naza) și [Naza: Povestea adevărată, comandanți ai IDF în fața camerei](https://nazadocumentary.com/ro/blog/naza-the-real-story-idf-soldiers).